Doi deţinuţi care îşi ispăşesc pedeapsa privativă de libertate au decis să-şi înregistreze oficial căsătoriile în faţa ofiţerului Stării Civile din oraşul Soroca.
Fiecare familie nou formată îşi are istoria ei. O pereche de tineri se cunosc de pe timpurile cînd deţinutul era la libertate iar cealaltă s-a cunoscut prin intermediul corespondenţei.
De curînd, cuplurile au decis să-şi unească destinele iar faptul că mirii se află în detenţie nu a constituit un impediment la acceptarea cererilor în căsătorie.
Astfel, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, alături de rude şi persoanele dragi, într-o atmosferă de sărbătoare, mirii şi-au jurat credinţă şi iubire, notează DIP.
Deţinuţii au fost condamnaţi la 20 şi respectiv 23 de ani privaţiune de libertate.
De asemenea, în ziua respectivă, joi, 5 noiembrie 2015, un alt deţinut şi-a revăzut copiii minori după şase ani.
Angajaţii Serviciului activitate psihologică şi asistenţă socială au organizat întrevederea dintre deţinut şi copiii minori, care se află la Casa de copii de tip internat din oraşul Străşeni. Aceştia au petrecut timpul împreună, depănînd amintiri şi împărtăşind cu drag momentele din trecut.
De menţionat că, scopul primordial al desfăşurării acestor evenimente în detenţie îl constituie menţinerea legăturii dintre persoanele private de libertate şi familie. Aceasta are un impact pozitiv asupra deţinuţilor, motivîndu-i să aibă un comportament demn şi responsabil în perioada detenţiei dar şi pentru o resocializare de succes a acestora în perioada de după eliberare.
În Penitenciarul nr.6-Soroca de la începutul anului pînă în prezent au fost înregistrate 41 de căsătorii.
Elena Ivanov