Marţi, 07 aprilie 2015, în baza ordinului ANSA nr. 79 din 27.03.2015 cu privire la intensificarea controalelor în perioada Sărbătorilor Pascale 2015 şi în legătură cu sărbătorirea Zilei Mondiale a Sănătăţii, specialiştii DRSA Străşeni au organizat un seminar de instruire cu tematica „Implementarea legislaţiei în domeniul siguranţa alimentelor. Cerinţele pentru unităţile de comercializare a produselor alimentare”.
La seminar au participat managerii unităţilor de comerţ cu produse alimentare din sectorul Străşeni (10 localităţi) şi specialiştii secţiei siguranţa produselor alimentare din cadrul Direcţiei.
Spre atenţia participanţilor au fost puse în discuţie următoarele subiecte:
- cadru legislativ privind siguranţa alimentelor;
- cerinţele generale privind evaluarea şi autorizarea unităţilor din domeniul businessului alimentar;
- reguli privind păstrarea produselor alimentare, termenii de realizare, certificarea acestora;
- acţiunile în cazul depistării neconformităţilor în cadrul controalelor oficiale;
- cerinţele sanitare privind igienizarea spaţiilor comerciale şi explicaţii la completarea registrelor corespunzătoare;
- atenţionări referitor la asigurarea trasabilităţii produselor alimentare;
- autorizarea autovehiculelor pentru transportarea produselor alimentare.
Astfel de seminare de instruire urmează să fie organizate şi în alte două localități a raionului: s. Vorniceni şi s. Recea.
Elena Ivanov