La data de 10 octombrie curent, angajații Inspectoratului de Poliție Cimișlia au reținut pe urme fierbinți un bărbat care a comis un furt în proporții deosebit de mari.
Prin urmare, în dimineața zilei de 10 octombrie, în adresa poliției din Cimișlia a parvenit o informație din partea unei locuitoare a satului Ecaterinovca, raionul Cimișlia, precum că o persoană necunoscută, aproximativ în jurul orei 9:00, a forțat geamul termopan al locuinței și a pătruns în casă sustrăgînd suma de 10600 de euro. Totul s-a întîmplat cînd femeia nu era acasă.
În urma unor măsuri speciale de investigații desfășurate de IP Cimișlia în comun cu Serviciul poliției de frontieră a Aeroportului Internațional Chișinău, suspectul în vîrstă de 24 de ani, a fost reținut de oamenii legii în momentul cînd intenționa să părăsească teritoriul Republicii Moldova prin intermediul Aeroportului Chișinău.
În urma percheziționării bărbatului, asupra acestuia a fost gasită suma de bani furată.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru savirșirea infracțiunii conform art.186 alin.5.Cod Penal al RM. Dacă va fi găsit vinovat tînărul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 12 ani.
Dina Roșca