Un brad absolut inedit a fost amenajat la Ungheni, în holul primăriei . Fără globuri și betele, ci cu zeci de obiecte, unul mai original decît altul, confecționate de cei care, pe parcursul anului 2014, au dat dovadă de mult activism civic și au implementat numeroase proiecte. Pomul de Crăciun are și un nume inedit: Pomul proiectelor comunitare. Și-au găsit aici locul obiecte reprezentînd 26 de proiecte, deși numărul celor implementate pe parcursul anului la Ungheni a fost cu mult mai mare, relatează expresul.com.
”Sînt plăcut surprins. Mă bucură implicarea societății civile în viața publică. Este un pas important către democratizarea societății”, a accentuat consulul Petru Lițiu de la Biroul Consular Ungheni, prezent la Gala premiilor participării civice, organizată la Ungheni pe 17 decembrie, în ziua lansării Pomului proiectelor comunitare.
”Este un lucru frumos să punem în valoare rezultatele obținute, să spunem lumii că știm despre realizările obținute de societatea civilă. Suma succeselor fiecărei persoane în parte este succesul nostru, al tuturor”, a remarcat Alexandru Ambros, primarul de Ungheni, după care a concluzionat: ”Sînt sigur, orașul Ungheni are un viitor frumos, un viitor european”.
De notat că ideea Pomului, dar și a Galei premiilor participării civice îi aparține Svetlanei Ciobanu, directoarea Centrului Regional de Dezvoltare Durabilă, pe care Petru Lițiu a numit-o ”motorul de suflet al activismului acestei urbe, Ungheni”. La realizarea ideii respective a contribuit și Fundația Comunitară Ungheni, și Primăria locală, și agenți economici, și instituții publice din Ungheni.
Celor mai activi reprezentanți ai societății civile le-au fost înmînate premii, iar organizatorii susțin că această gală va fi una tradițională ca, de altfel, și Pomul proiectelor comunitare.
Dina Roşca