Protocolul de cooperare „Semnarea înțelegerii de cooperare dintre Cluj și Ungheni” a avut loc ieri în Sala de sticlă a Primăriei Cluj-Napoca. Documentul a fost semnat de primarul mun. Cluj-Napoca, Emil Boc, ex-premierul României, și primarul de Ungheni Alexandru Ambros.
Potrivit lui Boc, „acesta un moment de istorie, de suflet și de viitor pentru România și Republica Moldova și pentru orașele noastre, Cluj-Napoca și Ungheni”.
„Obiectivul nostru este ca în perioada imediat următoare, având în vedere faptul ca deja există cadrul juridic care să permită colaborarea instituțională, să dezvoltăm câteva proiecte bilaterale, respectiv proiecte pe care municipalitatea clujeană să le implementeze în Ungheni. Spre exemplu, modernizarea Parcului Central din orașul Ungheni, care ar urma să se numească “Parc Cluj-Napoca”, printr-o susținere financiară și de infrastructură sau prin contribuția Primăriei Cluj-Napoca, ca o primă formă de colaborare directă între cele două municipalități”, a menționat Boc.
De asemenea, prin acest document, se va extinde colaborarea la nivel cultural între comunități și nu în ultimul rând, Cluj-Napoca va avea în continuare poarta deschisă pentru tinerii moldoveni care doresc să studieze în România și în Cluj-Napoca.
De menționat că, delegația din Republica Moldova a fost condusă de dl. Primar Alexandru Ambros iar la întâlnire au participat și tineri din organizația Grupul de Inițiativa Basarabeana din Cluj-Napoca. În prezent, la Cluj-Napoca învață aproximativ 1500 de studenți moldoveni.
Dina Roșca