,,Fără voi viața n-ar fi posibilă”. Acesta a fost genericul manifestării festive consacrate Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului, desfăşurată vineri, 19 iunie, în incinta Casei de Cultură, or. Ialoveni.
Ștefan Bivol, Vicepreședintele Raionului Ialoveni, a felicitat cordial medicii şi farmaciştii din tot raionul și a făcut o trecere în revistă a principalelor realizări din domeniul sănătății, care au avut loc în ultimii 4 ani. Domnia sa și-a exprimat gratitudinea față de această categorie de pecialiști, care se dedică totalmente pentru salvarea vieților omenești. “Prin profesionalism, compasiune față de pacienți, responsabilitate și dragoste de meseria îmbrățișată – medicii duc onest crucea hărăzită de destin”, a menționat Vicepreședintele. Totodată, a ținut să adreseze mulțumiri pentru munca depusă, dăruirea de sine și sacrificiul adus de lucrătorii medicali din raionul Ialoveni, și le-a dorit sănătate, mari succese pe acest ”tărâm” nobil, fără de care societatea nu poate exista.
31 de colaboratori medicali din raionul Ialoveni au fost decernați cu Diplome de Onoare a Președintelui Raionului în semn de recunoștință pentru activitate cu dăruire personală, responsabilitate, profesionalism și contribuție personală la dezvoltarea și perfecționarea asistenței medicale din raionul Ialoveni.
Ziua lucrătorului medical şi a farmacistului se sărbătoreşte în fiecare an, în a treia duminică a lunii iunie, fiind instituită prin decret prezidenţial în anul 1994.
Dina Roşca