Un ex-primar nisporenean a pornit să exploateze un domeniu lăsat oarecum în umbră.
Vorbim despre Ion Crudu, fost primar de Vărzărești, apoi, timp de doar cîteva luni, secretar de stat la Ministerul Mediului. În prezent, este directorul unui proiect de consultanță în domeniul administrației publice locale.
”La noi, în Moldova, tot ce ține de consultanță în administrația publică locală reprezintă un teren neexploatat”, a specificat Ion Crudu pentru ”Expresul”, menționînd că a înțeles acest lucru încă pe timpul cînd era primar de Vărzărești. De aceea își dorește acum să ofere un ”arsenal” întreg de servicii de consultanță pentru primarii din Republica Moldova, cum ar fi: atragerea fondurilor și investițiilor naționale și internaționale, inițierea unor parteneriate publice-private, consultanță în domeniul juridic, relații cu publicul și presa etc.
Startul proiectului va fi dat la Ungheni.
De ce? Ion Crudu a menționat, mai în glumă, mai în serios, că are de întors o datorie primarului Alexandru Ambros. Pe vremea cînd era primar de Vărzărești, a apelat de mai mult ori la edilul orașului Ungheni pentru a-i cere sfatul. Iată că acum vrea să se revanșeze. ”Nu cred că Alexandru Ambros ar avea cel mai mult nevoie de serviciile pe care avem de gînd să le prestăm. Totuși, vom porni de aici, în dorința de a le arăta celorlalți primari un model demn de urmat”, a subliniat Ion Crudu.
Va merge și acolo de unde a pornit, adică în raionul Nisporeni. Dar, a menționat dînsul, va ajunge acolo atunci cînd primarii nisporeneni vor solicita să devină beneficiarii proiectului respectiv.
Ion Crudu a specificat că acest proiect este prevăzut pentru un an, cu posibilitatea de a fi extins pînă la finele mandatului actualilor primari. Scopul final este să fie create cel mult 100 de localități-exemplu cu primari-model.
”Vrem să demonstrăm clasei politice din Republica Moldova că 100 de primari din țara noastră pot fi ca cei 300 de spartani în fața armatei persane”, a punctat dînsul. (Istoria spune că cei 300 de spartani au ținut piept trei zile unei armate persane de un milion de soldați, în bătălia de la Termopile în anul 480 î.Hr. – nota red.)