Procuratura municipiului Bălţi a finalizat urmărirea penală şi a expediat instanţei de judecată cauza penală de învinuire a 13 membri ai unei organizaţii criminale paramilitare pentru:
• crearea şi conducerea unei organizaţii criminale (art.284 Cod penal);
• păstrarea ilegală a armelor şi muniţiilor (art.290 CP);
• chemări la răsturnarea şi schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale a Republicii Moldova (art.341 CP).
Inculpaţii au fost reţinuţi la finele lunii noiembrie 2015, după acumularea probelor că respectivii desfăşurau pregătiri pentru atacarea unor instituţiilor publice şi alte acţiuni criminale grave.
În concret, aceştia sunt învinuiţi de crearea şi formarea pe teritoriul mun.Bălţi a unei organizaţii criminale, denumită ”КОТОВЦЫ”, în care erau racolate persoane pe care le îndemnau la violarea integrităţii teritoriale şi schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale a statului, dezmembrarea teritorială a Republicii Moldova. Intenţiile criminale ale inculpaţilor urmau a fi realizate prin următoarea schemă: atacarea unităţii militare din mun.Bălţi, intrarea în posesia armamentului, atacarea ulterioară a Penitenciarului nr.11 cu eliberarea tuturor deţinuţilor. Ulterior, aceştia planificau comiterea atacurilor asupra magazinelor de firmă şi băncilor comerciale din mun.Bălţi, sustragerea banilor şi bunurilor pentru a le folosi la realizarea scopurilor organizaţiei criminale, comiterea altor fapte care crează pericolul de a cauza moartea ori vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune esenţiale proprietăţii sau mediului ori alte urmăriri grave.
În cadrul percheziţiilor efectuate la domiciliile şi automobilele inculpaţilor au fost depistate foi volante cu conţinut extremist, iar acasă la unul dintre aceştia au fost depistate şi ridicate o grenadă defensivă de model F-1 şi 47 cartuşe calibrul 7,62 x 25 mm.
Respectiva cauză penală a fost expediată în Judecătoria mun.Bălţi, opt dintre inculpaţi fiind cercetaţi în stare de arest, iar alţi cinci – în arest la domiciliu. Dacă vor fi rcunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, aceştia riscă pînă la 20 de ani închisoare.
Elena Ivanov