
Premierul Dorin Recean va efectua, astăzi, o vizită de lucru în raionul Drochia. Șeful Guvernului va avea întrevederi cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate din raion.
Agenda mai include vizite la două gospodării țărănești din satele Hăsnășenii Noi și Zgurița, dar și inspectarea drumului G20, pentru care Guvernul a alocat 32 de milioane de lei.
Totodată, în localitatea Sofia, șeful Executivului va vizita Gimnaziul „Viorel Cantemir”, renovat prin intermediul Programului guvernamental „Satul European”.