Un grup infracțional specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de ființe umane în scop de exploatare sexuală a fost deconspirat de forțele de ordine.
Ca urmare a investigațiilor efectuate de angajații Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului național de investigații în comun cu Serviciul de Informații şi Securitate şi Procuratura Generală au stabilit că suspecții racolau tinere de 20-25 de ani, din familii social vulnerabile dezorganizate sau supuse violenţei domestice.
Membrii grupului au fost reţinuţi în oraşul Cahul, cu suportul poliției de frontieră, aceştia s-au dovedit a fi patru cetăţeni străini (români, ucraineni), cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani. Suspecții au fost arestați pentru 30 de zile.
Gruparea era condusă de către cetățenii români care acționau în zona de sud a ţării în comun cu cei doi ucraineni.
Suspecții promiteau tinerilor un post de muncă decent în România, cu un salariu de 700 de euro. Dar, ulterior li se înscenau niște datorii care trebuiau să le achite și prin constrângere erau supuse exploatării sexuale în România și Italia.
În timpul reținerii cît și în cadrul perchezițiilor, au fost ridicate obiecte şi mijloace probatorii ce dovedesc pe deplin complicitatea și vinovăția acestora.
Pînă în prezent au fost identificate cinci tinere, care au fost exploatate sexual.
Pe acest fapt au fost pornită o cauză penală privind traficul de fiinţe umane, iar dacă va fi dovedită vinovăția, suspecții riscă închisoare pînă la 15 ani.
La moment se desfăşoară acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţie în vederea identificării altor victime, documentarea şi reţinerea complicilor.
Dina Roșca