Șapte schelete umane au fost găsite în preajma bisericii din satul Alcedar, raionul Șoldănești. Descoperirea a fost făcută în timpul săpăturilor de construcție a apeductului din teritoriu, relatează impulstv.com.
Osămintele au fost strînse şi vor fi îngropate în curtea bisericii din apropiere. Localnicii spun că pe timpuri acolo a fost cimitirul vechi. Peste ani, biserica veche a fost reconstruită, iar cimitirul a fost acoperit cu pavaj stradal.
Oamenii spun că nu este bine să se calce pe morminte, de aici s-ar trage și nenorocirile care au dat peste localnici în ultimul timp. Acum un deceniu magazinul și grădinița din apropiere au ars în întregime.
Cei care au văzut scheletele au viziuni diferite despre confesia răposaţilor. Unii cred că au fost creștini ortodocși, iar alții sunt convinşi că cei îngropaţi ar fi fost evrei şi asta deoarece au fost îngropați cu capul la apus și picioarele la răsărit.