Deși există Hramul orașului, recent Consiliul Orășenesc a aprobat instituirea Zilei oraşului Hânceşti. Sărbătoarea va fi marcată în prima sâmbătă şi duminică a lunii mai.
“De regulă, când sărbătorim ziua şi Hramul oraşului la data de 21 noiembrie, ne confruntăm cu diverse probleme climaterice, ploi, vânt, ninsoare. Pentru ca să facem o sărbătoare cu adevărat frumoasă, cu mulţi invitaţi, chiar şi din oraşele înfrăţite, avem nevoie de două zile. Primăria Ploieşti, România serbează ziua oraşului trei zile, începând cu 22 mai. Ei au mai multe posibilităţi. Am venit cu iniţiativa ca Ziua oraşului să se sărbătorească în prima sâmbătă şi duminică a lunii mai deoarece în această perioadă, copiii încă sunt în instituţii, acest fapt ne va permite să implicăm pe toţi într-un program de divertisment”, a explicat primarul orașului Alexandru Botnari, în cadrul unui interviu pentru Curierul de Hâncești.
Primarul a explicat și ce activități sunt preconizate pentru acele zile.
“Sâmbătă va fi o zi de expoziţii, manifestaţii culturale, concerte, iar duminică ar fi o zi a sportului cu tradiţii moldoveneşti aşa ca lupta la cocoş, berbec, precum şi sporturile care se practică în Hânceşti; judo, volei, fotbal etc.”, a menționat alesul local.
Botnari nu este convins că în acest an se va reuși pregătirea pentru sărbătoarea proaspăt instituită, deoarece coincide cu sărbătorile de Paşti.
“Însă anul viitor ne va prinde pregătiţi şi moral, şi financiar. Vom putea oferi tuturor o sărbătoare cu grătar, plăcinte şi sarmale. Totuşi, Hramul oraşului va rămâne aşa cum este, în acea zi vom contribui cu un ajutor la biserici pentru că este o sărbătoare mai mult religioasă. În acelaşi context, vom face masă de binefacere pentru persoanele vulnerabile”, a subliniat primarul de Hâncești.
Diana Munteanu