La data de 02.08.2017 în cadrul Direcției asistență socială și protecție a familiei Căușeni a avut loc ședința de lucru a specialiștilor serviciului social „Echipă Mobilă” cu tematica ”Rolul asistentului social comunitar în identificarea beneficiarilor la Serviciul social „Echipă Mobilă”.
Potrivit unui comunicat de presă, activitatea a fost realizată în cadrul proiectului finanțat de UE „Servicii sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi pentru susţinerea măsurilor de promovare a încrederii între ambele maluri ale Nistrului” implementat de Keystone Moldova, în parteneriat cu Alianta Organizatiilor pentru Persoane cu Dizabilități şi Centrul de Reabilitare şi Consultanţă „OSORC” şi este cofinanţat de IM Swedish Development Partner.
Elena Ivanov