În activitatea sa Direcţia agricultură şi cadastru, pe lîngă faptul că monitorizează activitatea tuturor producătorilor agricoli din raion indiferent de forma de proprietate şi forma organizatorico-juridică, mai acordă şi sprijin informaţional şi metodologic atît agricultorilor mari cît şi celor mici, inclusiv producătorilor agricoli individuali. Majoritatea producătorilor sînt axaţi pe cultivarea culturilor agricole, sectorul zootehnic asociat fiind slab prezentat în raionul nostru, avînd doar două ferme – una de bovine şi una de porcine. Sectorul individual se caracterizează prin existenţa mai multor miniferme de iepuri amplasate pe lîngă casă.
Vizitînd aceşti crescători de animale, discutînd despre activitatea lor, în urma consultărilor cu ei şi a literaturii de specialitate, Direcţia agricultură şi cadastru Dubăsari și-a propus să aducă la cunoştinţă unele recomandări ce ţin de creşterea iepurilor de casă.
Necesitatea elaborării acestei informaţiei ţine de mai mulţi factori. La momentul de faţă mai mulţi locuitori din zona rurală cresc iepuri de casă, dar deseori se simte lipsa informaţiei despre acest subiect, şi astfel, apar multe intrebări despre această activitate şi modalitatea de creştere a iepurilor mai sănătoşi. In acest articol, vom da răspuns la unele intrebări mai frecvent adresate referitor la creşterea iepurilor. Şi anume:
- Care sînt avantajele şi problemele principale in creşterea iepurilor?
- Care sînt incăperile cele mai potrivite pentru iepuri?
- Cu ce plante se pot hrăni iepurii şi care dintre ele sînt contraindicate pentru ei?
- Cum trebuie protejaţi iepurii de casă de boli infecţioase?
- Care este metoda cea mai eficientă şi sanatoasă de inmulţire a iepurilor?
Avantajele cresterii iepurilor
- Carnea de iepure este gustoasă, dietică si are puţina grăsime.
- Blana poate fi folosită ca subprodus.
- Alimentaţia iepurilor nu este costisitoare – pot fi hrăniţi şi cu iarba care se gaseşte pe cîmpuri sau fineţe .
- Cuşca destinată creşterii iepurilor nu ocupă mult loc.
- Ciclul rapid de inmulţire.
- Pe piaţa pot fi vînduti atît iepurii vii, cît şi carnea sau blana lor.
In creşterea iepurilor mai există unele momente, în care este necesar să se acorde o atenţie deosebită, pentru a avea succes in această activitate. Momentele acestea sint urmatoarele:
- Cuşca destinată creşterii iepurilor trebuie să fie curată si bine construită.
- Unele plante şi legume obisnuite pot cauza apariţia maladiilor şi pot provoca chiar moartea animalelor.
- Iepurii sînt sensibili la boli, care se raspîndesc foarte rapid la intreaga populaţie.
- Dacă incrucişarea între descendenţii aceloraşi parinţi nu este facută corect, pot rezulta defecte genetice, de exemplu, la oase sau dinţi, precum si boli reproductive. Mai mulţi crescători de iepuri recomandă în genere de evitat încrucişarea cu descendeţi rude, mai bine de utilizat reproductori din alte turme.
Intreţinerea iepurilor
Iepurii pot fi crescuţi cel mai bine în incăperi cu mai multe niveluri, numărul nivelurilor putînd să ajunga pîna la 3-4 etaje. Astfel faceţi economie de spaţiu. Această încapere se construieşte uşor dacă acordaţi atenţie urmatoarelor aspecte:
- Încăperea destinată intreţinerii iepurilor (cuşca) trebuie sa aibă podeaua facută din plasă de sîrmă sau din scînduri de lemn cu o distanţă de 1,5-2 cm între ele. O încapere cu podea plată va fi mai murdară, intrucît va fi mai dificil de a face curaţenie si ea va trebui sa fie curaţita mai des.
- Acoperişul casutei (la fiecare etaj) trebuie sa fie înclinat. În acest caz murdăria va fi curaţita mai uşor din casuţă. Între niveluri, distanţa ideală pentru o curaţenie cît mai eficientă este de 15 cm.
- Încăperea pentru întreţinerea animalelor trebuie sa se afle într-un loc luminos, dar sa nu fie expusă direct razelor de soare, vîntului sau ploii. In cazul cînd această condiţie este respectată, iepurii cresc mai sănătoşi şi sînt mai bine protejaţi de diferite boli.
Este foarte important să curaţiţi casuţele cît mai des, cel puţin o dată pe lună. În caz contrar există un risc sporit de îmbolnavire. Cea mai indicată substanţa chimică de curaţire a încaperilor animalelor este soluţia de inalbitor (clor praf) de 3%.
Temperatura ideală în încaperile de intreţinere a animalelor este de +18°C.
Hrana iepurilor
Iepurii sînt animale erbivore, dar nu toate plantele constituie o hrană potrivită pentru ei. Unele din ele au un efect toxic şi pot provoca îmbolnavirea sau chiar moartea. Sînt cazuri cînd aceste efecte toxice sînt întîrziate şi apar numai peste cîteva zile, saptamîni sau chiar luni. Exista şi plante foarte bune pentru sănătatea iepurilor, care au un rol profilactic sau de tratament împotriva maladiilor.
Ţineţi minte:
· Este important ca iepurii sa fie hraniţi in fiecare zi în acelaşi timp.
· Se dă iepurilor o mîncare variată şi balansată.
· Hrana principal se dă seara. De obicei, iepurii manînca mai liniştit în timpul serii sau noaptea, deoarece este mai răcoare şi este mai puţin zgomot.
· Iepurii permanent trebuie sa aibă apă potabilă care trebuie schimbata in fiecare zi.
· Pentru a şti cîtă hrana se dă iepurilor, trebuie de experimentat. Daca ei nu termină toată mîncarea, data următoare se dă mai puţin, in aşa fel ca la urmă se află de ce cantitate ei au nevoie.
O atenţie sporită se va atrage bolilor la iepuri
Cele mai frecvente boli ale iepurilor sînt:
- Hemoragia septică – o infecţie care atacă toate organele animalului bolnav. Această maladie se caracterizeaza prin: inflamaţii hemoragice la nivelul mucoasei, creierului, splinei şi ficatului. Animalele infectate se nimicesc, iar cele sănătoase din zona afectată se sacrifică, apoi dupa expertiza sanitară pot fi folosite in alimentatia personala.
- Mixomatoza – o boală infectocontagioasă provocată de un virus. Ea se caracterizează printr-o inflamaţie a capului si botului, in jurul nasului şi ochilor. Iepurii infectaţi de această maladie sînt sacrificaţi si ingropaţi la o adîncime de 1,5 m. Se curaţă căsuţele şi se dezinfectează de 3 ori. În scopul prevenirii acestor maladii infecţioase există vaccinuri contra mixomatozei si gemoragiei septice, care se administreaza de medicul veterinary (unii o pot face de sinestătător, dacă au abilităţile necesare) de 2 ori pe an (primăvara şi toamna) la tot efectivul de animale de la vîrsta de o luna. În paralel este foarte importantă intreţinerea animalelor în curaţenie.
- Scabia, Dermatomicoza
Cauzele cele mai importante ale scabiei sînt lipsa curaţeniei în încaperi sau dimensiunile prea mici ale acestora, la fel şi numarul mare de animale intr-o incăpere. De asemenea, dermatomicoza poate fi cauzată de lipsa vitaminelor A, D sau E. E necesar de avut grijă ca incăperea pentru animale să fie suficient de mare si de folosit pentru curăţirea lor soluţia de inălbitor. Se foloseşte hrana bogata in vitaminele A, D şi E.
Balonarea, voma, gazele şi diareea sînt cauzate de hrana nepotrivită. Se face tot posibilul ca iepurii să nu fie hrăniţi cu plantele dăunătoare cum ar fi ceapa, resturile de tulpini de cartofi, de tomate şi altele.
Osteoperoza si Rahitul sînt maladii ale oaselor. Osteoperoza se caracterizează printr-o descompunere a oaselor, mai ales cele fragile pot fi fracturate foarte uşor. Rahitul se caracterizează prin oase malformate si membre strimbe. Aceste maladii pot fi cauzate de insuficienţa vitaminei D, ceea ce inseamnă că iepurii nu primesc suficientă hrană ce conţine calciu, lumină solară, sau ambele. E necesar de hranit cu hrană ce are un conţinut bogat de calciu, de exemplu, cu lucernă sau orz.
Ingrijirea iepurilor bolnavi
Dacă unul dintre iepuri este bolnav sau se suspectează că este bolnav, trebuie de izolat pentru a-i proteja pe ceilalţi. Căsuţa pentru asemenea iepuri trebuie sa fie la o distanţă de cel puţin zece metri de celelalte încaperi. Daca iepurii bolnavi sînt prea aproape de cei sanatoşi, nu este exclus ca boala sa se raspîndească si să-i molipsească şi pe cei sănătoşi. Iepurii bolnavi trebuie sa fie hraniţi ultimii, altfel boala poate fi transmisă la cei sănătoşi prin miinile celui ce-i hrăneşte. După ce se hrănesc iepurii bolnavi, e necesar de spalat bine mîinile. Cînd iepurii bolnavi sînt luati din căsută, aruncaţi toata mîncarea care a rămas. Locul trebuie să fie curaţat de două ori cu soluţie de clor de 3%. Altfel şi următorii iepuri, puşi in aceeaşi încăpere, se pot imbolnăvi.
Cînd se cumpară iepuri noi, se pun in căsuţa de izolare pentru o perioada de 30 de zile (un fel de carantină), ca sa se asigure faptul că sînt sănătoşi si apoi se administrează vaccinurile corespunzatoare.
Dacă apare suspecţia că unul dintre iepuri este bolnav, e necesar de adresat medicului veterinar. Consultaţia lui este mai ieftină decît cumpararea iepurilor noi.
Retineti:
Iepurii care primesc apă curată, mîncare bună si sînt intreţinuţi în încăperi curate, vor fi sănătoşi. Ca să fim siguri ca ei sînt sănătoşi şi să descoperim bolile la timp, se recomandă a-i examina mai des, cel puţin o dată la fiecare 2-3 săptămîni. Se examinează foarte bine ochii, urechile, nasul si organele genitale. Dacă se observă ca ceva nu este in ordine, se izolează animalele ce trezesc indoieli.
Sperăm că aceste informaţii vor fi de folos mai multor locuitori ai satelor noastre, îndeletnicirea dată fiind una atît profitabilă cît şi de folos sănătăţii.