Doi bărbaţi din raionul Dubăsari, printre care şi un consilier raional, sunt învinuiţi de procurori de comiterea pescuitului ilegal şi încălcarea regimului de protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat cu cauzarea de daune în proporţii mari.
Potrivit actului de învinuire întocmit de Procuratura raionului Dubăsari, în noiembrie 2014, inculpaţii, cu ajutorul a mai multor plase au pescuit peste 53kg de peşte pe apele râului Nistru, în apropiere de s. Molovata, loc interzis pentru pescuit pe tot parcursul anului. În urma acţiunilor sale ilegale, resursele biologice acvatice au fost prejudiciate cu 88.760 lei iar printre peştii pescuiţi au fost şi specii incluse în Cartea Roşie.
Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală spre examinare în fond instanţei de judecată. Dacă vor fi găsiţi culpabili de cele incriminate, inculpaţii riscă pedeapsa cu închisoarea sau amendă, şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.
*Poză simbol
Dina Roşca