Conducerea raionului Soroca a prezentat o dare de seamă pe perioada a patru ani de activitate. Raportul a avut loc în cadrul dezbaterilor publice, desfășurate în incinta liceului Constantin Stere. Este pentru prima dată când actuala conducere expune public rezultatele activității. Președintele raionului, Victor Său, a prezentat în fața societății civile, în numele întregii echipe a Consiliului raional și administrației raionului, un raport amplu despre cum au evoluat lucrurile în raion în perioada 2011-2014. Potrivit președintelui, majoritatea scopurilor propuse au fost atinse, iar obiectivele realizate în proporție de 90%, conform politicilor APL actuale, notează odn.md.
Printre reușite au fost menționate mai multe proiecte, grație cărora Cetatea Soroca capătă un aspect mai bun, infrastructura drumurilor a fost parțial reabilitată, mai multe instituții publice – reparate sau chiar construite de la zero; s-a vorbit despre proiectele de eficiență energetică, aprovizionare cu apă potabilă a mai multor localități rurale; atragerea investițiilor… O atenție deosebită s-a acordat în această perioadă consolidării și extinderii relațiilor de bună vecinătate a raionului Soroca cu județe sau localități din Romania, regiuni sau orașe din Ucraina ș.a.
Un capitol aparte din raport l-a constituit sistemul educațional și reforma din învățământ, mult criticată printre profesori și părinți. La acest capitol prioritate s-a dat calității educației, — au menționat autoritățile. Președintele raionului a raportat despre toate reușitele din acești ani, menționând că sunt și proiecte care urmează să fie finisate în următorii ani și că programul care și l-a propus acum patru ani cu echipa sa este îndeplinit în proporție de 90%. “Am decis în comun cu conducerea raionului să aducem în fața societății realizările din ultimii patru ani de activitate. Multe dintre ele se uită, deoarece lucrurile bune se uită și scopul era să le amintim. Aceste lucruri sunt deja istorie a muncii și activității Consiliului raional Soroca, a tuturor angajaților și serviciilor centralizate desconcentrate care au contribuit la dezvoltarea orașului și raionului. Rămâne să ne consultăm cu societatea privind planurile de viitor, ce ar fi bine și prioritar pentru orașul și raionul Soroca. Să elaborăm o strategie pentru următorii patru ani sau chiar mai mult, deoarece sunt proiecte de lungă durată, spre exemplu, construcția unui pod, care este și o politică a statului nostru, a Ucrainei, nu doar al raionului…”, a menționat Victor Său.
Diana Munteanu