Profund răscolitoare, foarte emoţionantă şi încărcată de semnificaţii sufleteşti înalte, nobile a fost festivitatea raională consacrată Zilei Femeii cu genericul „Lumea trăieşte prin Femeie”, care a avut loc la 6 martie curent în arhiplina sală mare a casei de cultură din or. Ştefan-Vodă, cu prezenţa delegaţiilor de femei din localităţi. Un spectacol de zile mari a fost realizat de direcţia cultură, tineret, sport şi turism a Consiliului raional.
Autoarea conceptului spectacolului dna Maria Romanciuc, specialist principal al direcţiei cultură, a ştiut să aducă în scenă Femeia în multiplele şi minunatele ei ipostaze.
Toată partea oficială a acestei sărbători s-a limitat doar la o luare de cuvânt a preşedintelui raionului dlui Vasile BUZU.
–Trăiesc un mare sentiment de mândrie şi respect pentru femeile raionului nostru, avu să spună dl Vasile Buzu. Pentru felul destoinic cum vă manifestaţi dvs., ca mame, soţii, surori, ca persoane care-şi îndeplinesc onorabil funcţia la orice loc de muncă s-ar afla. Evident că cel mai mult suntem legaţi sentimental de chipul femeii-mame, care este alături de noi de la primii paşi şi de care nu ne despărţim nici atunci când ea este plecată în lumea celor drepţi. Şi vă rog să ne iertaţi că nu suntem totdeauna destul de atenţi faţă de dvs. Astăzi însă toţi suntem cu inima plină de bucurie şi am venit la d-voastră, dragele noastre, cu frumoase buchete de flori, cu cadouri – mai scumpe sau mai modeste – pentru a ne exprima admiraţia şi recunoştinţa pentru tot ce-aţi făcut, pentru că sunteţi aşa cum sunteţi. Drept confirmare a sentimentului de pietate ce vi-l port vin în faţa dvs. cu acest enorm coş de flori şi cu o plecăciune, finaliză preşedintele raionului şi schiţă o plecăciune respectuoasă.
Prin numere artistice au fost omagiate femeile purtătoare ale tuturor profesiilor din raion – profesoare, medici, agricultoare, lucrători sociali şi bugetari etc. Ca într-un caleidoscop s-au perindat în scenă vedetele locale, cap de listă fiind doi adevăraţi profesionişti, cu piese interpretate impecabil – dna Liliana Şchiopu şi dl Eugen Pahomov. O foarte frumoasă evoluţie au avut ansamblul de acordeonişti de la şcoala de arte din Olăneşti, promiţătoarele interprete Ana-Maria Dimitrenco, Maria Colibabciuc, Olga Crivorucenco, formaţiile „Avantis” și „Hatmanii”. S-a găsit loc şi pentru scenele umoristice, au ţinut să fie la înălţime artiştii bărbaţi, delectând sala cu câteva numere comune.
Şi această sărbătoare a venit să confirme că în raion există interpreţi şi formaţii, măiestria cărora este în evidentă creştere. Mai ales dacă au asemenea minunate ocazii cum a fost Ziua Femeii – ziua frumuseţii, sacrificiului şi a tandreţei.
Sursa: stefan-voda.md