La sfîrșitul săptămînii trecute, minora din custodia Penitenciarului nr.7-Rusca a vizitat Conacul lui Manuc Bei, amplasat în orașul Hîncești.
Excursia a fost organizată de administraţia instituţiei de detenţie în colaborare cu Asociaţia Obştească “ADRA Moldova”.
Astfel, deţinuta a făcut cunoştinţă cu diverse obiecte de cult, precum arme, bani, unelte, port popular aflate în Castelul de vânătoare – unicul edificiu păstrat din Complexul Manuc-Bei-Mîrzaian.
De asemenea, minora a mers şi la monumentul lui G.I. Kotovski, personalitate marcantă pentru orașul Hînceşti, iar în drum spre penitenciar a luat prînzul într-un local din preajmă.
Ieșirile în aer liber a persoanelor private de libertate au ca scop diversificarea activităților desfășurate în vederea reintegrării lor sociale.
Elena Ivanov