Coletele cu produse alimentare sau cu obiecte de primă necesitate, reprezintă una din metodele frecvent folosite de persoanele civile, prin intermediul căreia se încearcă transmiterea obiectelor şi substanţelor interzise persoanelor din detenţie.
Astfel de tentative sunt de regulă curmate la timp de către angajaţii instituţiilor de detenţie. Un exemplu în acest sens este Penitenciarul nr.6-Soroca, unde la sfîrşitul săptămînii trecute, a parvenit un colet cu lucruri personale, expediat de către un cetăţean originar dinmunicipiul Chişinău.
În urma unui control meticulos al coletului, efectuat de către angajaţii instituţiei de detenţie din Soroca, a fost depistatun pliculeţ cusubstanţă solidă de culoare cafenie, asemănătoare cu heroina. Acesta era cu grijă camuflat într-un ascunziş de la catarama unei centuri bărbăteşti.
Cazul dat a fost documentat, iar materialele acumulate şi substanţa interzisă depistată au fost remise colaboratorilor Inspectoratului de Poliţie Soroca, pentru examinare.
Diana Munteanu