Cele mai importante 15 spitalele din ţară vor activa în baza unui Sistem Informațional Automatizat. Ministerul Sănătății a achiziționat un sistem informaţional performant, care va permite instituţiilor medicale să gestioneze în timp real informaţia privind fluxul mijloacelor financiare, stocurilor de medicamente, materiale sanitare şi chiar datele despre starea de sănătate a fiecărui pacient. Valoarea proiectului constituie 9,8 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul de stat, potrivit unui comunicat de presă.
Sistemul Informațional Automatizat pentru Asistența Medicală Spitalicească (SIA AMS) urmează să fie implementat începând cu anul 2017 şi va fi accesat online de către spitale în cadrul platformei guvernamentale MCloud.
Această platformă electronică va verifica în mod continuu traseul complet al medicamentelor, consumabilelor și a produselor parafarmaceutice, de la intrarea în stocurile spitalului până la consumul acestora de către pacient. În acest mod, instituţiile medicale vor avea siguranţa că deţin cantitățile necesare de medicamente.
De asemenea, în cadrul sistemului informaţional va fi creat dosarul electronic al pacientului din spital. În cadrul acestui dosar vor fi colectate toate informațiile privind evoluţia în timp a stării de sănătate a persoanei. Prin urmare, şi personalul medical va putea lua decizii mai corecteîn legătură cu tratamentul pacienților. Mai mult, sistemul informaţional va permite calcularea în mod automatizat și timp real a costurilor de spitalizare pentru fiecare persoană internată.
Totodată, integrarea acestui sistem cu Compania Națională de Asigurări în Medicină va automatiza procesul de raportare și va permite o gestiune mai eficientă a bugetului instituției.
Datele prelucrate vor fi verificate automatizat cu sistemele informaționale ale Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Sistemul Informațional Automatizat pentru Asistența Medicală Primară și CRIS Registru, eliminându-se astfel erorile umane.
Menţionăm că, SIA AMS va fi implementat în instituțiile medico-sanitare în care Ministerul Sănătăţii are statut de fondator, acestea fiind: Institutul Mamei şi Copilului, Spitalul Clinic Republican, Institutul de Medicină Urgentă, Institutul Oncologic, Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, Institutul de Cardiologie, Institutul de Ftiziopulmonologie „Chiril Draganiuc”, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorba”, Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie, Spitalul Clinic de Psihiatrie, Dispensarul Republican de Narcologie, Spitalul Dermatologie şi Maladii Comunicabile, Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii, Spitalul de Psihiatrie Bălţi, și Spitalul de Psihiatrie şi Ftiziopulmonolgie Orhei.
Spitalele beneficiare vor fi responsabile de asigurarea mentenanței și suportului sistemului informaţional. Ministerul Sănătăţii planifică să finalizeze procesul de implementare a acestui sistem până la sfârșitul anului 2017.
Dina Roșca