Astăzi, 05 mai 2016, Comisia Națională de Integritate a pus în discuție, în cadrul ședinței ordinare de lucru, 22 de subiecte privind – inițierea controalelor, expunerea asupra conținutului controalelor efectuate, precum și examinarea unor sesizări parvenite în adresa instituției, informează serviciul de presă al CNI.
Examinarea de către membrii Comisiei a rezultatelor controlului privind respectarea regimului juridic al veniturilor și proprietății pentru anul 2014, de către trei judecători, și anume: Triboi Petru, președinte al Judecătoriei Nisporeni, Buzu Ecaterina, judecător în cadrul Judecătoriei Orhei și Pușca Dumitru, judecător în cadrul Curții de Apel Bălți, s-a soldat cu clasarea dosarelor de control în privința acestora.
Totodată, Comisia a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese de către Țîșevschi Anatolie, director al Întreprinderii de Transport „Autocomtrans”, cu remiterea actului de constatare în adresa organelor competente pentru o eventuală sancționare privind nedeclararea conflictului de interese.
*Poză simbol
Elena Ivanov