Un locuitor al raionului Căuşeni, în vârstă de 25 de ani, a fost condamnat recent la închisoare pentru violul fiicei sale vitregi.
Procuratura raionului Căuşeni a stabilit că, în luna aprilie a acestui an, bărbatul, care se deplasa spre casă împreună cu fiica minoră a concubinei sale, în vârstă de 11 ani, a violat-o într-o pădure din preajma satului. Victima a fost ameninţată cu violenţa fizică, în caz că va povesti despre cele întâmplate, iar abia peste o lună, minora a povestit ce i s-a întâmplat rudelor, care au alertat poliţia.
Recent, pentru infracţiunea de viol, comisă asupra unei minore, inculpatul a fost condamnat la 19 ani închisoare în penitenciar de tip închis.
Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor legale.
Dina Roşca