Traseul Sărăteni-Soroca are o lungime de 93 de km și trece prin 14 localități. Este unicul drum construit la cel mai înalt nivel, după standarde europene, spun specialiștii. În mai multe stații au dispărut lămpile, panourile informative sunt distruse și chiar indicatoare rutiere. Astfel, se află în pericol securitatea în trafic.
Din zecile de cazuri înregistrate, în doar două infractorii au fost trași la răspundere. Acum câteva zile, la Soroca, a fost vandalizat un panou informativ, iar infractorul a fost amendat de oamenii legii. „Este un caz deosebit după cum ați văzut și cazurile de la Volovița, cu semnele rutiere și panourile informative. De fapt, este straniu acest lucru: fără sens să fie deteriorate semnele rutiere. Evident că este implicată și poliția, dar trebuie să apelăm și la bunul simț al cetățenilor”, spune Victor Său, preşedintele Raionului Soroca.
Campania de sensibilizare a fost iniţiată de Fondul Provocările Mileniului şi are scopul de a responsabiliza oamenii din partea locului. Potrivit donatorilor, în nicio țară din lume, inclusiv în Africa, unde SUA a construit drumuri nu s-a întâmplat așa ceva. Se prevede lipirea unor afișe în locuri publice, care atenţionează asupra consecinţelor furturilor.