Consilierul comunist Alexandr Jeliuc a declarat despre părăsirea formaţiunii, printr-o postare pe reţelele de socializare.
Potrivit ziuadeazi.md, în declaraţia sa acesta îşi prezintă dezacordul cu politica partidului şi că nu a fost receptiv la preîntâmpinările colegilor de partid: „Convingându-mă în deplina corectitudine şi precizia preîntâmpinărilor dar şi a prognozelor camarazilor comunişti Tcaciuc Mark, şi a celor excluşi după acesta – Grigore Petrenco şi Iurie Muntean, ne având dorinţa de a degrada împreună cu ceilalţi, să mint şi să dezamăgesc susţinătorii ideilor comuniste Decorez: organizaţia noastră primară de partid (dar şi la general toată organizaţia raională) cu debarasarea de comunistul Alexandr Jeliuc”.
Totodată, domnul Jeliuc a chemat membrii PCRM să îi ea exemplu şi să se salveze de liberalizarea conştiinţei, să se organizeze şi să lupte cu capitalul mondial şi cu oligarhii.
Declaraţia finisează cu cuvintele: „Partidul – suntem noi, ci nu „Numai Voronin” ”.
Alexandr Jeliuc nu a fost găsit pentru a comenta declaraţia.
Organizaţia raională a PCRM încă nu a reacţionat la declaraţia fostului coleg de partid
Vedeţi mai jos textul declaraţiei în original