”Cabinetul pediatric mobil”, acţiune derulată în cadrul Campaniei „Renaşte Moldova” a Fundației „Edelweiss”, fondată de Vlad Plahotniuc, a ajuns și în raionul Rezina. Astfel, pe 8 iunie curent, copilașii din satele a trei primării – Lalova, Saharna Nouă și Mincenii de Jos, au beneficiat de consultații medicale gratuite și de calitate, anunță consiliu.rezina.md.
Potrivit dnei Maria Macrii, primarul de Saharna Nouă, 83 de copii din cele trei sate ale comunei au beneficiat de serviciile a doi medici pediatri și de investigații ultrasonografice performante. Administrația publică locală a avut grijă să asigure deplasarea tur-retur a părinților și copiilor din satele Buciușca și Saharna în satul Saharna Nouă, unde s-a aflat Cabinetul pediatric mobil. Afecțiunile depistate la copilașii examinați nu au fost de ordinul celor grave, cu excepția unei fetițe din Buciușca, pentru care a fost chemată imediat ambulanța.
Referitor la evenimentul produs în teritoriul primăriei, dna Maria Macrii a ținut să mai menționeze că cei 166 de părinți și 332 de bunei ai copilașilor examinați le sunt foarte recunoscători inițiatorilor și susținătorilor aceastei campanii.
În primăria Lalova medicii Cabinetului pediatric mobil au examinat 72 de copii. Potrivit dlui Mihail Gotornicean, primarul comunei Lalova, cazuri de boli grave n-au fost depistate, iar părinții copiilor au rămas satisfăcuți, mulțumind pentru oportunitatea ce le-a fost oferită.
”Mulțumiți au fost și părinții celor circa 80 de copii din comuna Mincenii de Jos, examinați în aceeași zi de către medicii Cabinetului pediatric mobil”, a menționat primarul comunei, dl Ion Stog. Aceeași sursă ne-a comunicat că au fost depistate mai multe cazuri de maladii cronice, un copilaș fiind internat în spitalul raional, altul – redirecționat la Institutul Mamei și Copilului. Spitalizat a fost și un copil depistat cu bronșită cronică.
Unii părinți aveau programări pentru examinarea ultrasonografică a copiilor abia peste câteva luni, dar Cabinetul pediatric mobil le-a oferit această posibilitate într-o singură zi. Dânșii au avut de spus multe cuvinte de mulțumire în adresa celor care au inițiat Campania – pentru atitudinea pe care o au față de copii și părinții lor.
Până acum au fost examinați peste două mii de copii, iar până în toamnă, Cabinetul pediatric mobil va ajunge în zeci de localități din țară. Acțiunea face parte dintr-o nouă campanie a Fundației ”Edelweiss”, organizată în parteneriat cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.
Elena Ivanov