Angajaţii IP Buiucani al Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au reţinut în flagrant delict un individ în vârstă de 60 de ani, după ce a deteriorat geamul unui automobil din care a sustras o cameră de bord. Suspectul a fost condus la inspectorat pentru audieri. Acesta s-a dovedit a fi locuitor al raionului Drochia şi ar fi deteriorat geamul automobilului cu ajutorul unui foarfece.
În acest context a fost iniţiată o cauză penală pentru furt, care prevede amendă în mărime de pînă la 6000 lei,muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani.
Imagini video vezi aici.
Totodată Poliţia Capitalei recomandă următoarele:
- DOTAŢI autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de sensori ce se aplică pe geamuri şi capote, ceea ce îşi dovedeşte întotdeauna eficienţa;
- VERIFICAŢI dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute;
- Asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact;
- Pe timpul nopţii, parcaţi autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie;
- NU păstraţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genţi, poşete, borsete, acte de identitate, documente, cărţi de credit, aparatură audio-video, telefoane mobile etc.);
Dacă pe locul unde s-a aflat autoturismul sunt urme lăsate de infractori (geam spart, urme de încălţâminte sau accesorii auto deteriorate), luaţi măsuri de protejare a acestora până la sosirea experţilor criminalişti.
Dina Roșca