La 18 februarie curent, în jurul orei 20.00, angajații Serviciului patrulare din cadrul Inspectoratului de poliție Bălți, au oprit pe str. Calea Ieșilor din municipiul Bălți un automobil de model „Mercedes Vito” care se deplasa neadecvat.
La volanul mașinii se afla un bărbat de 33 de ani, locuitor al municipiului Bălți. Observând că șoferul prezintă semne vădite de conducere a automobilului în stare de ebrietate, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest și au constatat că acesta avea o concentrație de 1,22 mg/l alcool.
Mai mult, în timpul audierilor, oamenii legii au stabilit că mașina la volanul căreia se afla bărbatul a fost răpită cu puțin timp înainte de a fi oprită de polițiști. Ca urmare a cercetărilor, s-a stabilit că automobilul a fost furat tot de pe aceeași stradă și că aparține unui locuitor al satului Răuțel, raionul Fălești.
În acest caz au fost inițiate două cauze penale în baza articolelor 1921, și 2641 Cod Penal al RM. Dacă va fi demonstrată vinovăția, bărbatul riscă 5 ani de închisoare.
Elena Ivanov