Bălţiul este primul oraş în topul transparenţei în procesul de guvernare locală, fiind la mare distanţă de alte autorităţi publice locale incluse în topul localităţilor din Moldova. Acumulînd 83,5 puncte din 100 posibile, Bălţiul este singurul oraş care a fost inclus în clasa „A+” conform criteriilor internaţionale. Următorul în listă este oraşul Cahul cu clasa „B-”, care a acumulat 55,6 puncte, iar pe locul trei este Cimişlia cu clasa „C” şi 49,2 puncte.
Despre aceasta s-a menţionat în cadrul conferinţei de presă a Institutului de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” şi Institutului pentru Reforme Economice şi Sociale din Slovacia (INEKO) care, în decursul a jumătate de an, au desfăşurat un studiu susţinut financiar de Programul de Asistență Oficială pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid) şi Ambasada SUA în Republica Moldova. Scopul proiectului de monitorizare constă în creşterea transparenţei, responsabilităţii financiare şi competitivitatea autorităţilor locale din Republica Moldova.
La Bălţi a fost fixat cel mai considerabil progres privind creşterea transparenţei în activitatea autorităţii publice locale, comparativ cu anii precedenţi. Potrivit raportului, situaţia s-a modificat cardinal începînd cu anul 2015, cînd Renato Usatîi a fost ales în calitate de primar de Bălţi: pe parcursul activităţii sale, municipiul a evoluat în ratingul transparenţei de pe poziţia 7 pe 1.
Experţii au subliniat în mod special că, deşi în Moldova legea obligă autorităţile locale să publice documentele privind încheierea contractelor, primăria municipiului Bălţi este unica în Moldova care îndeplineşte aceste prevederi legale permanent şi în deplină măsură. Mai mult, autorităţile din Bălţi publică pe pagina web a primăriei şi contractele privind achiziţiile publice, chiar şi în acele cazuri în care aceasta nu este obligatoriu.
La fel, autorii cercetării au menţionat că la Bălţi au fost fixate cele mai bune rezultate privind asigurarea participării cetăţenilor în procesul decizional.
Renato Usatîi a felicitat băleţenii şi susţinătorii săi cu ocazia acestei, potrivit lui, „victorii importante”. Despre aceasta primarul de Bălţi a declarat în cadrul unei transmisiuni live pe Facebook. Experţii, inclusiv cei internaţionali, „au acordat o notă reală celor ce facem noi la Bălţi, împreună cu toată echipa, în decursul ultimilor doi ani, şi anume, ne-au dat primul loc [privind transparenţa în activitate]”, a spus primarul capitalei de nord a Moldovei.
„În baza exemplului din Bălţi, am arătat întregii ţări că se poate merge înainte. Noi sîntem în opoziţie, ei ne distrug, ne pun piedici permanente, noi luptăm cu funcţionarii corupţi, ei îi reţin după un an şi jumătate, cineva este lăsat în arest la domiciliu, cineva a fost eliberat acum un an. Noi am împrăştiat acest roi de viespi şi am arătat întregii ţări că se poate merge înainte, dar pentru asta trebuie să munceşti”, a spus Usatîi.
Şeful administraţiei bălţene a exprimat cuvinte de mulţumire tuturor celor care muncesc în beneficiul Bălţiului. „Vreau să mulţumesc din toată inima tuturor angajaţilor primăriei, angajaţilor întreprinderilor municipale, muncitorilor simpli. Băieţi, aceasta este munca voastră – a celor care muncesc sincer şi cu demnitate, este meritul vostru, al tuturor”.
„Noi sîntem etalon, un exemplu de urmat pentru alte oraşe”, a observat Usatîi. „Mergem pe o cale corectă. Astăzi toate organizaţiile internaţionale au văzut rezultatul acestui studiu”.
Renato Usatîi este convins că anume aşa fapte credibile vor rămîne în istorie, mai ales, „în comparaţie cu ceea ce arată posturile TV murdare ale regimului, din zori şi pînă în seară”. Organizaţiile finanţate de partenerii externi, „care nu se află sub influenţa unor sau altor escroci”, sînt capabile să arate oamenilor o imagine reală.
„Noi facem curăţenie la Bălţi şi, împreună cu voi, vom face curăţenie şi în toată ţara”, a încheiat Usatîi.
Menţionăm că în cadrul proiectului IDIS „Viitorul” şi a partenerilor internaţionali, realizat în 2016-2017 au fost cercetate 60 de localităţi din Moldova (40 de oraşe şi 20 cele mai mari sate), adică practic toate autorităţile publice locale importante ale ţării.
Sursa: ru1.md