Ar fi pretins 60 000 de lei de la mama clientului său pentru a-l scăpa pe ultimul de puşcărie. Este vorba despre un avocat din Bălţi, suspectat de trafic de influenţă asupra unor judecători din Bălţi şi Briceni.
Potrivit denunţătorului, avocatul ar fi susţinut că are influenţă asupra magistraţilor şi că-i poate determina să aplice o pedeapsă neprivativă de libertate pentru fiul acesteia. Femeia a depus un denunţ la Direcţia teritorială Nord a CNA care a iniţiat o urmărire penală în temeiul art. 326 Cod penal.
Astfel, banii au fost transmişi în câteva tranşe, sub controlul CNA, iar aseară avocatul a fost încătuşat şi escortat la sediul DGT Nord. Bărbatul este reţinut pentru 72 de ore.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.
De la începutul anului, patru avocaţi au ajuns în vizorul CNA şi procurorilor anticorupţie pentru implicare în acte de corupţie.
Dina Roşca