Un tînăr de 25 de ani, domiciliat în municipiul Bălți, a fost reținut, în flagrant, de către angajații Inspectoratului de Poliție Bălți, pentru corupere activă.
Ca urmare, a investigațiilor efectuate în perioada 14 – 20 ianuarie curent, de către forțele de ordine s-a stabilit că tînărul a fost condamnat în perioada 4 decembrie 2014 – 20 ianuarie 2015, în baza art. 2641 Cod Penal al RM ”Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate”. Pentru a-și ispăși pedeapsa, individual a fost supus la muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul unei înterprinderi de stat pentru silvicultură din municipiul Bălți. În acestă perioadă, bărbatul îi propunea juristului întreprinderii, zilnic, bani pentru a înregistra orele de lucru care urmau a fi efectuate, în timpul absenței sale.
Astfel, în urma acțiunilor întreprinse de către Poliție, la 20 ianuarie curent, în apropierea Parcului central din municipiul Bălți, suspectul a fost reținut, în flagrant, în timp ce transmitea 1 000 de lei juristului întreprinderii, pentru ca orele de muncă să fie înregistrate în absența acestuia.
În acest caz, a fost inițiată o cauză penală în baza art. 325 alin. 1 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de ”Corupere activă” riscă închisoare pînă la 6 ani cu amendă în mărime de pînă la 60 000 de lei.
Dina Roşca