Încă un pic și se ridică cortina. Sala polivalentă a Casei Raionale de Cultură din Căușeni este aproape finalizată. Cele 500 de fotolii, care au fost așteptate aproape jumătate de an din China au ajuns săptămîna trecută la Căușeni, iar asamblarea lor a început imediat. Astfel încât, timp de cîteva zile, aproape 300 de fotolii au fost deja instalate, scrie studio-l.md.
Specialiștii afirmă că scaunele au venit în cutii, iar fiecare element era separat, așa că pentru finalizarea tuturor lucrărilor ar fi nevoie de cel mult 10 zile. Totuși, muncitorii afirmă că fotoliile sunt de calitate foarte înaltă, acestea sunt asemănătoare celor din cinematografe, iar distanța între rînduri va depăși 80 de cm, astfel încît orice spectator să se simtă confortail.
Directorul Casei de cultură susține că fotoliile au dat un aspect furmos sălii, iar după finalizare, aceasta va deveni una de lux.
Reamintim că, reparația sălii polivalente a Casei Raionale de Cultură a demarat în primăvara anului trecut, după ce o bucată din tavanul sălii a căzut. La inițiativa fostului președinte de raion, Ion Ciontoloi, a fost realizat un nou design a sălii, iar în toamna anului trecut lucrările au demarat.
Cele 500 de fotolii au costat cca un milion 500 de mii de lei, toate sursele fiind alocate din bugetul Consiliului raional. Sala polivalentă a Casei Raionale de Cultură urmează să fie inaugurată în luna septembrie a acestui an, cu o întîrziere de la termenii inițiali de aproximativ opt luni de zile, iar pînă la finele acestui an sunt programate cel puțin cinci spectacole grandioase.