Vineri, 18 martie 2016, angajaţii Penitenciarului nr.10-Goian, au beneficiat de o oră informativă privind modul de reacţionare în cazul apariţiei situaţiilor excepţionale.
Ora informativă a fost moderată de reprezentanţi ai Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din capitală.
În cadrul şedinţei, angajaţilor le-au fost aduse la cunoştinţă prevederile legislaţiei în vigoare privind desfăşurarea acţiunilor şi măsurilor de protecţie în cazul situaţiilor excepţionale, incendiilor, cutremurelor dar şi acordarea primului ajutor medical de urgenţă.
La finele orei, angajaţii au mulţumit instructurilor pentru lecţia predată, sfaturile acordate fiind foarte utile şi în viaţa de zi cu zi.
Potrivit Secţiei relaţii publice şi mass-media a DIP, astfel de ședinţe au menirea de a facilita identificarea soluţiilor necesare privind respectarea regulilor de securitate antiincendiară, care rămîne a fi una din sarcinile primordiale ale instituțiilor penitenciare din țară.
Elena Ivanov