Anul curent se repetă situaţia anuluii trecut, cînd se atesta o secetă cumplită, astfel maturizarea culturilor tîrzii a avut loc mai devreme, ceea ce a condiţionat şi demararea recoltării acestora cu aproximativ 2 săptămîni înainte de termenii medii ai anilor precedenţi.
Astfel, la data de 2 septembrie unele gospodării agricole din raionul Dubăsari au purces la recoltarea florii soarelui, majoritatea gospodăriilor demararînd recoltarea acestora începînd cu data de 5 septembrie. În acelaşi timp se petrece şi recoltarea porumbului, mai întîi în stiulete şi la siloz, iar dacă timpul arid va persista, în curînd vom începe şi recoltarea porumbului boabe.
În comparaţie cu anul precedent, suprafeţele însămînţate cu porumb pentru boabe s-au diminuat puţin, astfel anul 2016 avem 1238 ha de porumb, faţă de 1402 ha în anul 2015, adică o scădere cu 164 ha sau 11,7%. Floarea soarelui anul curent este semănată pe o suprafaţă de 1661 ha, în scădere faţă de anul precedent cu 163 ha, sau cu 9%, în anul 2015 am avut 1824 ha. Estimativ, roada culturilor tîrzii se aşteaptă a fi mai mică faţă de anul precedent cu apr. 10%, în 2015 am avut 2,3 tone la hectar de porumb boabe şi 1,23 de floarea soarelui.
Concomitent are loc şi recoltarea legumelor în gospodăriile agricole din raion. La moment, de pe suprafaţa totală de 126 ha de legume, avem recoltate, pînă ce în jur de 600 tone, însă recoltarea nu a intrat încă în faza activă. Pentru informaţie, anul precedent, în final, am avut recoltate 1902 tone de legume de pe suprafaţa de 155 ha, adică o medie de 12,27 tone la hectar.
Cel mai rău e că, exact ca şi anul trecut, din pricina secetei nu e posibil de a efectua semănatul culturilor de toamnă, care, în mod normal, ar fi trebuit să demareze în cîteva zile. Asta deoarece din pricina secetei solul este foarte tare şi nu e posibil de a fi prelucrat.
Însă, necătînd la aceasta, una din cele mai periculoase plante dăunătoare – ambrozia, se dezvoltă normal si în condiţiile secetei, aducînd în sol milioane de seminţe, ceea ce pune sub pericol roadele viitoare, dar şi sănătatea oamenilor. Majoritatea producătorilor agricoli nu au prelucrat miriştile după recoltarea culturilor cerealiere de I grupă, astfel ambrozia creşte din abundenţă, beneficiind de lumina solară. Foarte mulţi deţinători de vite scot animalele la păscut pe mirişte, astfel polenul ambroziei nimerind în lapte. Aceasta, la rîndul sau, duce la diminuarea calităţii laptelui şi a produselor lactate, în acelaşi timp laptele, în loc să fie un produs benefic, se transformă întro sursă de intoxicare, pentru copii îndeosebi.
Dina Roșca