Un inspector din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare din Nisporeni a fost condamnat pentru comiterea escrocheriei, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Procuratura raionului Nisporeni a demonstrat că, în anul 2013, prin intermediul unei reţele de socializare, inspectorul i-a vândut unui locuitor al mun. Bălţi un autoturism de model Volkswagen Golf contra sumei de 3100 euro, despre care cunoştea că are elementele de identificare false, eliberându-i şi un certificat de înmatriculare cu alţi parametri tehnici, decât cei ai maşinii înstrăinate.
După ce a depistat că a fost înşelată, partea vătămată s-a adresat cu o plângere organelor competente.
Pentru comiterea escrocheriei, inspectorul a fost condamnat la amendă în sumă de 14 mii de lei şi privat de dreptul de a ocupa funcţii în organele MAI timp de un an. Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să-i restituie părţii vătămate prejudiciul material cauzat prin infracţiune.
Sentinţa este cu drept de atac.
Dina Roșca