Directorul Iurie Eremia împreună cu o echipă din cadrul APC s-au aflat vineri, 11 august, în teritoriu, unde s-a întîlnit cu administratorii de piețe din raioanele Soroca, Edineț, Drochia și Otaci, dar și cu consumatorii prezenți în piață. În cadrul discuțiilor aceștia au fost atenționați asupra obligațiilor comercianților și prestatorilor de servicii în vederea protejării intereselor economice ale consumatorilor.
Comercianții și consumatorii au fost informați despre utilizarea corectă a mijloacelor de măsurare și le-au fost aduse la cunoștință toate încălcările pe care le admit și persistă în toată perioada lipsei controlului asupra activității lor. De asemenea, agenții economici au fost informați despre consecințele neconformării normelor metrologice legale. Asemenea vizite sunt întreprinse în mai multe raioane din țară.
Totodată, directorul APC a participat la o masă rotundă organizată cu suportul Consiliului raional Soroca. Tema discuțiilor a fost asigurarea protecției consumatorului și creșterea gradului de informare privind drepturile consumatorului. Directorul APC a apreciat deschiderea spre colaborare a autorităților publice locale, menționând că Agenția tinde să contribuie la creşterea responsabilității agenților economici și consilierea lor în domeniul prevederilor legale și bunelor practici ce țin de protecția drepturilor consumatorilor. Specialiștii APC au familiarizat participanții cu ultimele modificări ale legislației privind protecția consumatorilor. Totodată, agenților economici li s-a acordat tot suportul consultativ pentru a se conforma cerințelor legale, inclusiv a normelor metrologiei legale și a asigura din punct de vedere metrologic, o activitate corectă în beneficiul său, dar și al statului, având în prim plan respectarea drepturilor.
Agenția tinde să contribuie la creşterea responsabilității agenților economici și consilierea lor în domeniul prevederilor legale și bunelor practici ce țin de protecția drepturilor consumatorilor.
Elena Ivanov