La data de 09 septembrie curent a fost organizată recepția la terminarea lucrărilor la sub-proiectul ,,Reconstrucția rețelelor termice exterioare, instalarea punctelor termice individuale la I.M.S.P. Spitalul raional Orhei” în cadrul etapei II a proiectului-pilot ,,Creșterea eficienței energetice la spitalul regional Orhei”.
Acesta este un proiect care duce la modernizarea sistemului de încălzire a blocurilor Spitalului raional din Orhei. Astfel, aici au fost executate lucrări de schimbare a 1,5 km de rețelelor termice și instalarea a 11 puncte termice.
La întrunire au participat reprezentanții ADR Centru, reprezentanții GIZ, Consiliului raional Orhei, Spitalului raional Orhei, proiectantul, responsabilul tehnic, serviciile deconcentrate, managerul de proiect și antreprenorii responsabili de executarea lucrărilor.
Proiectul „Creșterea eficienței energetice la spitalul regional Orhei” a început încă în anul 2012. Obiectivul general al acestuia fiind sporirea eficienței energetice a spitalului. Prima etapă în cadrul acestui proiect de dezvoltare regională a fost finalizată în primăvara anului 2015. Lucrările efectuate în cadrul etapei II pentru sub-proiectul menționat mai sus au început în luna noiembrie 2015.
ADR Centru reamintește că, proiectul-pilot “Creșterea eficienței energetice a spitalului regional Orhei” este implementat de către Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) cu suportul tehnic și financiar al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), iar suma investițiilor în măsurile de eficiență energetică au fost de 6278,30 mii lei pentru etapa I și 10657,80 mii lei preconizați pentru realizarea etapei II în cadrul proiectului.
Elena Ivanov