Ziua Drapelului de Stat va fi marcată în acest an de Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) prin mai multe evenimente inedite. Acțiunile vor avea loc la Chișinău și Văsieni.
Sărbătoarea va începe la ora 09.30, la Universitatea de Stat din Moldova, unde un tricolor de 15 metri lungime va fi desfășurat pe clădirea blocului central de studii. Studenții vor împărți panglică tricoloră cadrelor didactice și vor informa trecătorii cu privire la semnificația acestei zile.
Și în localitatea Văsieni, raionul Ialoveni, Ziua Drapelului de Stat va fi marcată printr-o sărbătoare inedită. Elevii liceului vor desfășura un tricolor de 15 metri lungime pe strada principală a localității și vor împărți panglici tricolore trecătorilor. Evenimentul va avea loc la ora 12.00, cu pornire de la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Văsieni, Ialoveni. Evenimentul face parte din proiectul „Choice – Cultural Heritage: Opportunity for Improving Civic Engagement”, finanțat de Uniunea Europeană.
Totodată, la Chișinău, va avea loc Marșul Tricolorului, unde un tricolor IMENS de 100 de metri lungime va fi desfășurat în centrul capitalei. Evenimentul va avea loc miercuri, 27 aprilie, la ora 17.00 și va începe în Scuarul Europei. Voluntarii și simpatizanții asociației vor mărșălui pe străzile Chișinăului cu un tricolor IMENS de 100 de metri lungime, vor împărți panglici tricolore trecătorilor, precum și vor informa cetățenii cu privire la semnificația acestei zile. Manifestanții se vor opri pe strada pietonală, unde vor interpreta piese patriotice și vor recita poezii despre tricolor. “Tricolorul este, de fapt, simbolul renașterii naționale, pentru că el a stat la baza libertății și independenței noastre. Am dorit astăzi, să promovăm valorile care ne reprezintă în rândurile tinerei generații, pentru că noi suntem viitorul acestui neam”, a menționat Vlad Bilețchi, președintele Asociației Obștești „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP).
Elena Ivanov