Un nou post de pompieri voluntari a fost inaugurat în localitatea Sculeni, raionul Ungheni. Stația a fost deschisă cu susținerea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI în baza programului de consolidare a serviciului salvatori și pompieri în localitățile rurale. La eveniment a participat șeful serviciului general – maior Mihail Harabagiu, autoritățile publice cantarele și locale, dar și pompieri voluntari din Estonia și Finlanda.
Conducerea Serviciului Situații Excepționale a menționat importanța funcționării stațiilor de pompieri voluntare prin reducerea timpului de răspuns și asigurarea securității cetățenilor. În cadrul postului de salvatori vor activa 30 de voluntari băștinași ai localității Sculeni care vor interveni la lichidarea incendiilor și altor situații de risc. Conform programului, pompierii vor merge la lichidarea consecințelor situațiilor excepționale în satele Sculeni, Cioropcani, Petrești, Buciumeni.
Datorită intervenției primare efectuate de pompierii voluntari, locuitorii satelor vecine se vor putea bucura de siguranță, întrucât voluntarii vor fi gata să intervină la lichidarea riscurilor. Conform informației prealabile de serviciile salvatorilor din Sculeni se pot beneficia 12 mii de oameni din localitățile învecinate, iar în caz de necesitate aceștia pot interveni și la frontieră.
Pompierii voluntari au fost instruiți de colegii profesioniști din cadrul Serviciului Situații Excepționale al MAI care le-au oferit și o autospecială de intervenție. Mai mult, echipamentul de intervenție și costumele sunt acordate de colegii profesioniști.
Conform informaților Serviciului Situații Excepționale începând cu anul 2010 până în prezent în Republica Moldova au fost deschise 33 posturi de pompieri cu susținerea autorităților publice locale. Scopul acestora este de a asigura intervenția primară în situații de risc, în deosebi în localitățile îndepărtate de detașamentele de salvatori și pompieri profesioniste.
Diana Munteanu