Un locuitor al sat. Brînzeni, r-nul Edineț, este cercetat de angajații Poliției de Frontieră pentru cultivarea și amenajarea plantațiilor de canabis. Bărbatul a fost reținut în timp ce îngrijea această cultură, informează Provincial.
Potrivit unui comunicat de presă, la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD au organizat un filaj asupra unui cetățean moldovean de 63 de ani, pe care exista bănueli rezonabile de implicare în circulația ilegală a substanțelor narcotice. Ca urmare, în fâșia forestieră din proxima sat. Brînzeni, r-nul Edineț, a fost observat bărbatul cum amenaja trei locuri speciale, pe care creștea canabisul. De la fața locului au fost ridicate 80 de plante verzi, ce atingeau fiecare înălțimea de circa 150 cm.
În baza celor depistate și constate în cadrul procesului contravențional, polițiștii de frontieră au efectuat o percheziție domiciliară, fiind folosit și câinele de serviciu. În gospodăria acestuia la fel au fost depistate plante, bine îngrijite, care au fost ridicate conform procedurii legale. Persoana documentată a declarat că canabisul plantat era pentru consum personal.
Polițiștii de frontieră în continuare examinează cazul sub toate aspectele legale, în vederea stabilirii circumstanțelor ilegalității comise. Totodată, plantele au fost transmise spre expertiză, până la luarea unei decizii pe cazul dat persoana este cercetată în stare de libertate.
Elena Ivanov