Doi tineri de 19 și 20 de ani, sînt cercetați penal după ce au jefuit, în plină stradă, un bărbat de bunuri personale. Pentru fapta comisă, aceștia riscă de la 5 la 7 ani de închisoare.
La Serviciul de gardă al Inspectoratului de Poliţie Nisporeni a parvenit înştiinţarea telefonică “902” de la un locuitor al satului Cioreşti, precum că în jurul orei 23.00, în timp ce se deplasa în drum spre casă a fost atacat prin surprindere şi imobilizat la pământ de doi indivizi, sustragîndu-i portmoneul în care se aflau 650 de euro, 700 de lei şi actele de identitate.
Imediat la fața locului a intervenit grupa operativă de urmărire penală a IP Nisporeni. Datorită intervenției prompte a polițiștilor, suspecții au fost identificați și reținuți. Mai mult decît atît, aceștia s-au dovedit a fi consăteni de-ai victimei.
În scopul prevenirii infracțiunilor de acest gen, Inspectoratul General al Poliţiei înaintează un set de recomandări, respectarea cărora va asigura protecţia bunurilor patrimoniale şi integritatea corporală:
– evitaţi deplasările pe traseele situate în zonele mai puţin circulate;
– nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane mobile, etc.);
– ţineţi-vă poşeta sau servieta sub braţul care este opus traficului, în această manieră hoţii prin smulgere nu vor putea acţiona;
– evitaţi (ca pieton sau conducător auto) situaţiile violente de pe stradă;
– când observaţi că sunteţi urmărit/urmărită, deplasaţi-vă prin zone intens populate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului şi adresaţi-vă primului poliţist întâlnit.
Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale, nu ezitați să solicitați sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliție ori să apelați numărul specializat 902.
Elena Ivanov