Procuratura raionului Drochia a finalizat urmărirea penală şi a deferit justiţiei cauza penală de învinuire a unui locuitor al raionului Sîngerei de răpirea, violul, comiterea acţiunilor violente cu caracter sexual şi omorul intenţionat al unei minore.
Tragedia a avut loc pe 13 ianuarie curent, în satul Hăsnăşenii-Mari, raionul Drochia, unde victima locuia împreună cu familia. După ce a fost cu uratul prin sat, fetiţa, în vîrstă de 7 ani, a fost ademenită de inculpat cu dulciuri la aproximativ 500 metri de sat, lîngă o fîntînă din preajma unei foste brigăzi de tractoare. Minora îl cunoştea pe individ, acesta fiind o rudă a tatălui vitreg. Fiind în stare de ebrietate, inculpatul a violat şi înjunghiat de mai multe ori victima, după care a aruncat-o de vie în fîntînă. Auzind strigătele minorei, acesta a astupat gura fîntînei cu un capac şi a plecat în raionul Sîngerei. Corpul neînsufleţit al micuţei a fost depistat peste 5 zile de către un cioban care îşi păştea oile lîngă acea fîntînă.
Fiind audiat de procurori, inculpatul şi-a recunoscut vina. Expertiza psihiatrico-psihologică, dispusă de procurori pe acest caz, a concluzionat că inculpatul este responsabil şi poate purta răspundere penală.
Procurorii au expediat respectiva cauză penală spre examinare Judecătoriei Drochia, iar dacă va fi recunoscut vinovat de toate cele patru capete de acuzare, inculpatul riscă detenţiune pe viaţă.
Diana Munteanu