Un tînăr de 22 de ani, locuitor al satului Pelenia, raionul Drochia, este cercetat penal de poliție, fiind suspectat de omorul unui bărbat de 49 de ani, locuitor al satului Nimereuca, raionul Soroca. Bănuitul se află în arestul poliției pentru 30 de zile.
Astfel, la 3 iunie, curent, în cadrul dispeceratului IP Soroca a parvenit un apel telefonic de la o locuitoare a s.Nimereuca, precum că și-a găsit vecinul fără suflare, în propria gospodărie.
Deplasîndu-se la faţa locului forțele de ordine au stabilit că, victimei i-au fost cauzate multiple plăgi cu un obiect ascuţit, iar decesul ar fi survenit în seara zilei de 2 iunie.
Ca urmare a investigațiilor efectuate de către angajații Inspectoratului Național de Investigații în comun cu IP Soroca, s-a stabilit că în seara zilei de 2 iunie, tînărul care s-a dovedit a fi chiar ginerele victimei, a venit la domiciliul acestuia pentru a discuta o problemă familiară. Socrul acestuia i-ar fi refuzat să-l susţină în soluţionarea problemelor, după care cei doi s-au luat la ceartă. La un moment dat, cearta între ei s-a agravat, iar suspectul, aplicîndu-i victimei multiple plăgi cu un obiect ascuţit peste tot corpul și lăsînd victima să zacă la pămînt, a părăsit locul infracțiunii.
Audiat de poliție, suspectul și-a recunoscut vina.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 145 al 2 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Omor intenționat” se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţie pe viaţă.
Dina Roșca