450 de cadre didactice din România vor participa la festivitatea de încheiere a anului școlar din Republica Moldova, care are loc în dimineața zilei de 31 mai sub denumirea de „Ultimul sunet”. Despre aceasta anunță Platforma Unionistă Acțiunea 2012
La inițiativa Centrului pentru Cultură, Istorie și Educație și Platformei Unioniste Acțiunea 2012, în parteneriat cu Asociația Obștească „Radio DATINA” și Ministerul Educației de la Chișinău, profesorii din dreapta Prutului vor ajunge în 450 de licee din toate raioanele Republicii Moldova cu un mesaj de susținere și de apreciere din partea României, precum și cu daruri pentru fiecare colectiv de elevi.
Scopul proiectului vizează demararea unui proces de înfrățire la nivel educational, între liceele din România și cele din Republica Moldova, care ar impulsiona inclusiv relaționarea elevilor și părinților în sensul participării ulterioare la activități didactice școlare și extrașcolare comune.
„Profesorii sunt cartea de vizită a viitorului nostru. Stabilirea unor parteneriate între liceele din România și Republica Moldova prin intermediul acestor ambasadori în domeniul educației va genera bune practici în implementarea proiectelor, experiență și însănătoșirea sistemului de învățământ românesc”, a declarat George Simion, președintele Platfomei Unioniste Acțiunea 2012.
Cei 450 de profesori din România vor fi întâmpinați în localitățile de destinație de autorități și de conducerea liceelor.
Dina Roșca