220 de plante de cînepă, au fost depistate de angajații Direcției „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu polițiștii IP Cahul, într-o localitate din raionul Cahul.
Investigațiile polițiștilor au demarat în urma unei informații operative, precum că un grup de persoane au închiriat o gospodărie în satul Andrușul de Jos, și dezvoltă o afacere de creștere ilegală a substanțelor narcotice de origine vegetală.
Ca urmare a cercetărilor, polițiștii au stabilit, că suspecții cultivau plantele de cînepă în sere, după care le strângeau şi le depozitau în pădurea din preajmă, pentru a fi uscate.
În caz că nu erau descoperite, traficanții de droguri urmau să obțină un produs final de peste un kilogram de marijuană în formă uscată. Ulterior „produsul” urma să fie comercializat pe teritoriul țării.
Pe piața neagră un pahar de marijuana valorează de la 1500-2000 de lei.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 217 alin.1 Cod Penal al RM ”Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”.
De asemenea, a fost reținut și un suspect, un tânăr de 24 de ani, domiciliat în raionul Cahul, arestat pentru 30 de zile.
La moment, polițiștii întreprind măsuri operative de investigație, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în acest caz.
http://www.igp.gov.md/ro/content/sute-de-plante-de-cinepa-depistate-la-cahul
Dina Roşca