Cazul s-a produs pe 6 septembrie, curent, în satul Micleuşeni din raionul Străşeni pe un drum din această localitate. Minorul de aproximativ 8 ani şi sora lui mai mare mergeau spre casa buneilor unde locuiau şi în momentul când au observat două automobile ce se deplasau în întâmpinare, ei s-au retras pe marginea carosabilului, pentru a le permite trecerea. Poziţionându-se cu faţa la drum şi păşind în acelaşi timp în spate, pentru a se depărta cât mai mult de automobilele în mişcare, minorul s-a atins cu ambele picioare, mai sus de genunchi, de un conductor electric rupt din reţeaua electrică şi căzut la sol, dar aflat încă sub tensiune.
Este de menţionat că anterior un vânt puternic a rupt mai multe crengi de pe copacii ce cresc de-a lungul drumului, care la rândul lor au rupt un conductor al liniei electrice aeriene (LEA) 0,4 kV. Protecţia LEA nu a reacţionat deoarece conductorul atârna pe iarba înaltă şi crengile căzute şi nu avea contact direct cu pământ.
Simţind influenţa curentului electric, copilul a încercat să depărteze cu mâna dreaptă conductorul, dar şi mâna i-a rămas lipită de conductor. În consecinţă el a căzut la pământ şi şi-a pierdut cunoştinţa. Sora accidentatului a solicitat ajutorul unor bărbaţi din apropiere, care au înlăturat conductorul cu o creangă şi i-au acordat un prim ajutor prin respiraţie artificială şi masaj extern cardiac, soldat cu resuscitarea minorului. Imediat după aceasta a fost chemată o echipă a salvării, care a internat minorul în spitalul raional Străşeni. Medicii au constatat electrocutarea, arsuri la ambele picioare şi mâna dreaptă a accidentatului. În prezent starea minorului este satisfăcătoare, el fiind externat.
În urma investigării cazului s-a stabilit, că producerea lui s-a datorat influenţei condiţiilor meteo nefavorabile asupra instalaţiilor electrice, ce au condus la ruperea şi căderea conductorului LEA, care a rămas sub tensiune, de asemenea, a neatenţiei şi neconştientizării pericolului de electrocutare.
Furnizorul de energie electrică îndeamnă populația să evite să se apropie de liniile şi echipamentele electrice, iar dacă le văd deteriorate, să anunțe imediat la numărul de telefon 022-43-11-11.
Diana Munteanu