Blocul nr.2 din clinica Vorniceni (r. Strășeni) a IMSP Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” a fost dat în exploatare după renovare capitală. Instituţia medicală este specializată pe îngrijirea şi tratamentul pacienţilor cu tuberculoză multi-drog rezistentă şi are în prezento capacitate de 540 de paturi. Blocul curativ nr.2 cuun număr de 240 de paturi, a fost deschis în anul 1970 pentru creşterea capacităţii instituţiei.
Spitalul de tuberculoză din Vorniceni nu a beneficiat de reparaţii de mai multe decenii, fapt ce a condus la deteriorarea serioasă a tuturor edificiilor instituției medicale. În anul 2006, Ministerul Sănătăţii a elaborat un plan de reconstrucţie capitală a spitalului din Vorniceni, iar în anul 2008 au demarat lucrările propriu-zise.Blocul curativ nr. 2a fost reconstruit în cadrulProiectului de dezvoltare a bazei tehnico-materiale ”Reconstrucția clădirilor de boli tuberculoase din Vorniceni”.Costul total al proiectului constituie circa 79,39milioane de lei, bani alocaţi din Bugetul de Stat, Fondul de Dezvoltare al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Fondul Global şi Centrul PAS.
După lucrările de reconstrucție, edificiul dispune de patru camere de ventilare, amplasate subteran în vecinătate cu blocul. Sunt instalate sisteme inginereşti de ventilare şi condiţionare a aerului pentru fiecare salon şi pat, precum şi de un server aparte pentru sistemele informaţionale.În interiorul blocului sunt amplasate două saloane de tratament intensiv, 114 saloane pentru 240 de bolnavi, birou de internare, săli de proceduri dotate cu inventar medical performant, locuri de muncă pentru personalul medical dotate cu echipament informaţional de ultimă generaţie. La fel, este prevăzută Secţia pentru tratament coercitiv. Încăperile speciale pentru spălarea şi dezinfectarea echipamentului bolnavilor este dotat cu tehnică electrică modernă.
Asigurarea cu apă potabilă se efectuează din sonda arteziană, iar în interiorul clădirii a fost amplasat sistemul de purificare a apei potabile, în corespundere cu rezultatele de laborator.
Colectivul clinicii se mândrește și păstrează tradiția iluștrilor academicieni, doctori, profesori, care şi-au început cariera de activitate la spitalul din Vorniceni, inclusiv, savantul Chiril Draganiuc, al cărui nume îl poartă instituția specializată de nivel național – Institutul de Ftiziopneumologie. Echipa de medici care activează în cadrul instituției continue să menţină bunele practici medicale, precum şi să contribuie la promovarea unei atitudini tolerante faţă de bolnavii de tuberculoză în societate.
Dina Roșca