Satul Moară de Piatră, raionul Drochia are un nou Oficiu al Medicului de Familie, inaugurat, ieri, 28 august 2017. Instituţia medicală va deservi peste 1.400 de locuitori ai satului – anunță Con siliul raional Drochia.
La solemnitatea de deschidere a Oficiului au fost prezenți invitații de onoare: Corneliu Padnevici, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Vasile Grădinaru și Igor Grozavu, președintele și vicepreședintele raionului Drochia.
Edificiul a fost construit grație implicării active a Deputatului Corneliu Padnevici, din mijloacele financiare alocate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Consiliul raional Drochia și Consiliul sătesc, sub conducerea și la insistența primarului, Valentina Bejenari. Costul total al construcției a constituit peste două milioane lei.
Domnul Padnevici a avut grijă să doneze Oficilului Medicului de Familie mobilier, în valoare de unsprezece mii lei.
”Nu poţi să prestezi servicii de calitate atunci când nu sunt condiţii, de aceea ne-am pus ca şi scop ca să reuşim să ducem la bun sfârşit această perlă, acest edificiu, această instituţie medicală modernă de tip european”, a zis Corneliu Padnevici.
“Oficiul medicilor de familie era aranjat într-o clădire veche și pacienţii nu puteau beneficia de servicii calitative”, a spus Vasile Grădinaru.
Potrivit tradițiilor moldovenești, localul a fost sfințit, iar oamenii care vor activa în el, binecuvântați.
Cu ocazia acestui eveniment și al Hramului satului, localnicii au susținut un concert, care a inclus și felicitări pentru două cupluri care și-au celebrat nunta de aur.
Dina Roșca