Luptă // A fost nedreptățită în primul tur, dar majoritatea sătenilor îi vor fi alături și o va face primar în turul II
În satul Codreanca, raionul Strășeni, doi candidați au luat același număr de voturi, dar oamenii din localitate spun că s-au admis foarte multe nereguli. Curios sau nu, dar pe 14 iunie, la ora 21.10 minute, s-a deconectat energia electrică acolo unde se numărau voturile.
Oamenii vor ieși în număr mare la votare
Candidatul liberal-democrat, Cleopatra Cobzac, este revoltată și de faptul că din senin au apărut în sat 121 de alegători noi, pe care băștinașii nici nu-i cunosc. Se aștepta că va învinge din turul întâi, dar nu a fost să fie. Acum, oamenii o asigură că vor ieși în număr mare la votare, pentru că nu mai vor în fruntea satului un primar care trișează.
Cleopatra Cobzac s-a născut în Codreanca, a lucrat 15 ani în funcția de secretar al consiliului local și-i cunoaște pe toți locuitorii din sat. Aceasta a fost revoltată să afle că pe listele de bază sunt trecute1 811 persoane, când de obicei erau 1 692.
„Eu am lucrat secretar al consiliului și-i știu pe toți din sat, deoarece le-am eliberat certificate de naștere. Astfel, pe 14 iunie, am constatat că în sat au apărut încă 121 de persoane. Erau aduse în sat aceste persoane ca să voteze. Colac peste pupăză, dar la ora 21.10 s-a deconectat energia electrică în secția unde se numărau voturile. Dacă în primele două urne erau și voturile mele, atunci în cea de-a treia erau doar buletine cu numele contracandidatului meu. Nu mai puțin de 57 de buletine au fost introduse în urnă pentru contracandidatul meu atunci când s-a stins lumina. De asemenea, toți membrii secției de votare îl susțin pe contracandidatul meu, iar observatorul de la „Promo-Lex” e o rudă a contracandidatului. Vă dați seama ce se întâmplă? Unde este dreptatea?”, se indignează candidata la funcția de primar.
Sătenii au protestat în fața secției de votare
Mai mulți săteni au înțeles că lumina nu a fost deconectată întâmplător și au protestat în fața secției de votare.
„Am chemat presa, dar nu a mai ajuns nimeni. Până la ora 14.00 totul a mers bine, în sens că numărul celor care intrau în secția de votare coincidea cu cei care au ridicat buletinele de vot, dar după asta s-a început totul. Acum patru ani am fost contracandidați cu actualul primar și am pierdut. Mi-am recunoscut înfrângerea, dar acum și oamenii și-au dat seama că se fură. Au ieșit și au cerut socoteală membrilor și președintelui secției de votare, dar au plecat foarte repede”, povestește Cleopatra Cobzac, de altfel o persoană foarte respectată în sat.
A vrut să lase mâinile în jos, dar a fost încurajată de săteni
Candidatul PLDM este o femeie onestă și o fire care suferă foarte mult atunci când se face o nedreptate și a fost la un pas să lase mâinile în jos, chiar dacă în fața mai este și turul doi de scrutin.
„Am suferit și sufăr foarte mult când văd atâta nedreptate, atâta nerușinare. Voiam să mă laș păgubașă, dar am fost îndemnată de oameni să continui lupta. Nici ei nu vor ca soarta satului să fie decisă de niște persoane care au venit de nicăieri și au votat. Am și o echipă foarte bună și merită să mergem până-n pânzele albe pentru a obține victoria. Nu va fi victoria mea, dar va fi un câștig pentru întreg satul nostru”, zice doamna Cobzac.
„Le mulțumesc oamenilor, decizia le aparține”
Liberal-democrata nu s-a ocupat cu defăimarea contracandidatului său în campania electorală și spune că nu va face asta nici în turul doi.
„Eu și echipa mea le vorbim oamenilor despre proiecte, despre ce vrem să facem, dar nu vorbim despre contracandidați. Acum, după ce s-a întâmplat pe 14 iunie, fiecare știe ce reprezintă acel contracandidat. Oamenii nu vor ca cineva să le fure viitorul, speranța. Cred că în turul doi vor ieși mai mulți săteni, pentru că s-a întâmplat ceva fără precedent. Eu și echipa mea ne vedem de ale noastre. Vom merge de la casă la casă și le vom mulțumi alegătorilor, le vom transmite scrisori de mulțumire. Ei cunosc că, în calitate de primar, nu voi face diferențiere între ai noștri și ai voștri. Voi fi primarul tuturor. Decizia îi aparține fiecăruia care va ieși la vot în data de 28 iunie. Cert este că adevărul tot timpul va învinge, iar minciuna are picioare scurte”, a punctat Cleopatra Cobzac.
În primul tur de scrutin, Cleopatra Cobzac a acumulat 39,01% sau 552 de voturi.