Ofițerii de investigații din cadrul Inspectoratului de poliție Florești au reținut un bărbat la scurt timp după ce a sustras 120 de euro și aproximativ 80 de gr. de aur, dintr-o locuință din satul Gura-Căinarului, raionul Florești.
Suspectul, de 50 de ani, a intrat noaptea în casa victimei și a sustras bani și aur, pricinuindu-i acestuia o pagubă de 32 500 de lei. Ca urmare a investigațiilor întreprinse de polițiști, în doar 24 de ore, suspectul a fost reținut.
La domiciliul suspectului, oamenii legii au găsit banii și bunurile dispărute.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, bunurile fiind recuperate şi urmează să fie predate păgubitului.
Dacă se va dovedi a fi vinovat, suspectul riscă o amendă în mărime de la 6000 la 20 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de pînă la 4 ani.
Dina Roşca