Primăria satului Budești a fost astăzi gazda doamnelor consilieri și primari, la primul mandat, din raioanele Cimișlia, Fălești și Ștefan Vodă. Despre aceasta anunță primarul de Budești, Nina Costiuc.
Activitatea a fost organizată de IDIS „Viitorul”, cu susținerea Programului ONU „Femeile în politică” și cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei. Programul ONU „Femeile în politică” este implementat în perioada 2014-2016, de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”.
Diana Munteanu